Prezența în biserică

Intrarea noastră în biserica lui Dumnezeu ar trebui să fie ceva cutremurător. Mergem „spre a ne întâlni cu El”. „Înfricoşător este locul acesta… casa lui Dumnezeu”. Trebuie să avem:

a) Smerenia vameşului

Trebuie să stăm în faţa lui Dumnezeu precum osânditul în faţa judecătorului. Precum fericitul vameş, şi nu precum fălosul fariseu. Să strigăm în gând împreună cu Prorocul David: Iar eu sunt vierme, şi nu om (Psalmii 21, 6). Să înaintăm spre Sfânta Masă cu profunda simţire a datoriei şi a lipsei noastre de evlavie şi de recunoştinţă: „Hristoase al meu, Tu stai la uşa mea, iar eu Te las să aştepţi şi nu-ţi deschid. De câte ori nu m-ai chemat… De câte ori nu mi-ai bătut la uşa inimii! De câte ori nu mi-ai cerut să vorbim… De câte ori nu m-ai povăţuit atât de blând, aproape fără să-mi dau seama… mult mai tandru decât o face o mamă cu pruncul ei. Sunt nevrednic, Doamne, să intru în biserica Ta, nevrednic să stau în faţa Ta, nevrednic să-ţi vorbesc si să-ti cer ceva. Doar miluieste-mă si nu-mi socoti neînţelepciunea şi păcatele mele…”.

Sfântul Siluan scria: „Sufletul bolnav este mândru, pe când sufletul sănătos iubeşte smerenia… Şi acestea le scriu acum din durere pentru oameni, care, ca şi mine, sunt mândri şi de aceea suferă. Le scriu pentru a învăţa smerenia şi a afla odihna lângă Dumnezeu. Unii susţin că toate acestea se întâmplau „în vremea aceea”, dar că acum sunt depăşite. Insă pentru Domnul nimic nu se micşorează, nici nu se schimbă vreodată… Cel care cere harul, aceluia Domnul i le va da pe toate – nu pentru că suntem vrednici, ci pentru că Domnul este îndurător si ne iubeşte. Când cineva învaţă smerenia după Hristos este un lucru foarte bun. Prin asta viaţa devine foarte uşoară şi plăcută si toate devin iubite în inimă. Doar celor smeriţi li se arată, întru Duhul Sfânt, Domnul, şi dacă nu ne vom smeri nu-L vom vedea pe Dumnezeu.

Smerenia este lumina în care putem să-L vedem pe Dumnezeu Lumina, după cum se psalmodiază: „întru lumina Ta vom vedea lumină”. Aşa este Raiul Domnului. Toţi se vor afla în iubire şi din smerenia după Hristos toţi se vor bucura să-i vadă pe ceilalţi mai presus decât ei. Smerenia lui Hristos sălăşluieşte întru cei mici şi aceştia se bucură pentru că sunt mici”.

Bucuria la oamenii lui Dumnezeu izvorăşte din smerenie şi conduce la adorarea vie a Celui mai smerit dintre toţi, care este Domnul Iisus.

În lumina smereniei vameşului putem vedea lumina pocăinţei, prima lumină a lui Dumnezeu, prima lumină necreată. Şi, într-adevăr, prima formă a luminii necreate pe care o poate vedea credinciosul este pocăinţa şi pacea sufletului, pe care aceasta o aduce în el.

Când omul va înainta în lucrarea pocăinţei, va vedea încă şi mai clar lumina lui Dumnezeu şi va trăi Sfintele Taine. „Celor smeriţi li se vor descoperi tainele lui Dumnezeu”, spunea Avva Isaac Sirul.

b) Să nu-l judecăm pe fratele nostru…
De multe ori în biserică suntem înclinaţi să judecăm. Îl judecăm pe preot sau pe psalţi sau pe fraţii mireni. Un tânăr care nu le-a judecat pe două femei care stăteau în faţa lui (pe când trebuiau să stea în partea femeilor) în biserică, după aceea a văzut Sfânta Treime.

c) Concentrarea minţii
Trebuie să ne străduim intens, încât să ne adunăm mintea în inimă. Să ne străduim mereu încât să avem convorbire lăuntrică neîntreruptă cu Dumnezeu în noi, în inima noastră.

d) Să fim atenţi la cele citite şi psalmodiate
Atenţia noastră la cele citite şi psalmodiate trebuie să fie foarte mare, fiindcă acestea au fost introduse în cult de Sfinţii Părinţi, încât să ne facă capabili să primim dumnezeieştile daruri. Sfântul Nicolae Cabasila, analizând „care este înţelesul întregii Sfinte Liturghii”, scrie pe scurt: „Lucrarea săvârşirii Sfintelor Taine este pe de o parte preschimbarea Cinstitelor Daruri în Trupul şi Sângele lui Hristos, dar scopul final este ca credincioşii să se mântuiască prin mijlocirea acestora (adică a Cinstitelor Daruri preschimbate în Trupul şi Sângele Mântuitorului), să primească iertarea păcatelor, să moştenească împărăţia cerurilor si toate bunătăţile duhovniceşti.

Această lucrare şi ţel sunt pregătite şi întregite de rugăciunile, psalmodiile, lecturile sfinte şi toate cele care se săvârşesc şi se rostesc înainte şi după sfinţirea Sfintelor Daruri”.

e) „Rugăciunile săgetătoare”
Putem, de asemenea, după cum ne-a învăţat Sfântul Ioan de Kronstadt, să facem și scurte rugăciuni „săgetătoare”. În felul acesta ajutăm sufletul nostru să le trăiască mai profund pe cele săvârşite la Sfânta Liturghie. Cu cât mintea noastră este mai concentrată, cu atât vom avea o participare mai substanţială la taina Sfintei Liturghii.

f) Lacrimi de bucurie şi pocăinţă
Un sfinţit părinte aghiorit spunea: „Cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste să vă apropiaţi. Unde te duci? Să te împărtăşeşti cu Dumnezeu. Atunci te bucuri. Iar dacă bucuria precede, nu poţi decât să te apropii cu lacrimi, lacrimi de bucurie, să te apropii şi să te împărtăşeşti. Iar atunci când preced lacrimile întristării să spunem: „Dumnezeul meu, iartă-mi păcatele mele! În mare mila Ta, în îndelungă-răbdarea Ta, în iubirea Ta. Tu ne-ai zis că eşti un Dumnezeu iubitor de oameni, milostiv, îndelung-răbdător, plin de îndurare (Ieşirea 34, 6). Tu ne-ai spus asta. În asta nădăjduiesc şi mă rog eu, nevrednicul”.

Nimeni nu este vrednic, spune şi preotul când se roagă. Şi tocmai pe asta se sprijină şi se roagă… Să vă spun, mulţi dintre părinţii de la Katunakia, mulţi dintre cei care veneau să se împărtăşească, nu-i auzeai zicând nimic, doar vedeai cum le curg lacrimile pe feţe şi îi împărtăşeai. Un bătrân dintre aceştia, să spunem, pe toată durata Sfintei Liturghii nu vorbea deloc, dar stătea gârbovit şi fie avea vreo vedere dumnezeiască, fie cădea într-un înţeles mai adânc al îndurării lui Dumnezeu. Căci în dar ne-a dat Botezul, în dar ne-a dat Trupul şi Sângele Lui, în dar ne dă Raiul. Nu plătim nimic”.

Ierom. Sava Aghioritul, „Ce este Sfânta Liturghie și cum să o trăim”, Editura Egumenița