Trufia

Trufia lumească se poate manifesta şi în vorbire – prin ţipat, în tăcere – prin posomorârea supărată, la veselie – prin râsul răsunător, în răspunsuri – prin aciditate, îmbufnare.

Ava Dorotei atribuie anumite trepte trufiei duhovniceşti, respectiv celei lumeşti, la monahi. Prima treaptă este trufia lumească. A doua treaptă este trufia duhovnicească. Ava descrie cum prima se poate transforma în cea de-a doua, iar aceasta duce deja la trufia desăvârşită.

„Trufia lumească este atunci când cineva se mândreşte faţă de fratele său” cu averea, îmbrăcămintea, frumuseţea, neamul, chiar şi cu zelul şi conştiinciozitatea sa în muncă sau cu măreţia mănăstirii sale – cu bogăţia ei, cu mulţimea obştii…

Iar trufia călugărească este atunci când cineva se slăveşte în deşert că se îndeletniceşte cu privegherea, cu postirea, că e evlavios, că vieţuieşte bine şi e sârguitor. Se întâmplă, de asemenea, ca unii chiar să se smerească de dragul slavei omeneşti. Toate acestea, conchide sfântul avă, fac parte din trufia călugărească.”

După aceea, ava Dorotei arată starea unui călugăr care urma primei trufii şi pe acest exemplu descrie transformarea primei trufii în cea de-a doua: „Cu adevărat, fraţilor, cunosc pe oarecine care a ajuns cândva în starea aceasta jalnică.

La început, dacă vreunul dintre fraţi îi spunea ceva, îl defăima răspunzând: «Cine este cutare? Nu este nimeni vrednic, afară de Zosima şi de cei ca dânsul.»

Pe urmă a început şi pe aceştia să-i osândească şi să spună: «Nu este nimeni vrednic, afară de Macarie.»

După o vreme a început să zică: «Cine este Macarie? Nu este nimeni vrednic, afară de Vasilie şi de Grigorie.»

În scurtă vreme a început să-i osândească însă şi pe aceştia, zicând: «Cine este Vasilie? Şi cine este Grigorie? Nu este nimeni vrednic, afară de Petru şi de Pavel.»

I-am zis: «Cu adevărat, frate, în curând o să-i defaimi şi pe aceştia!» – şi, credeţi-mă, după o vreme a început să zică: «Cine este Petru? Şi cine este Pavel? Nimeni nu înseamnă nimic, fără numai Sfânta Treime.»

În cele din urmă, s-a trufit şi împotriva lui Dumnezeu Însuși şi astfel s-a lipsit de minte. De aceea, datori suntem să ne nevoim din toate puterile împotriva primei trufii, ca nu cumva să cădem, puţin câte puţin, şi în cea de-a doua, adică în trufia desăvârşită.”