Despre ascultare

Părintele Efrem Katunakiotul este astăzi unul din cei mai apreciaţi duhovnici aghioriţi. În vârstă de aproape 80 de ani, a fost unul dintre ucenicii binecunoscutului gheron Iosif Isihastul.

„Ascultarea faţă de duhovnic le va aduce pe toate. Ascultarea va aduce harul. Cea mai mică neascultare alungă harul. Duhovnicul este, oarecum, în locul lui Dumnezeu. Orice spune duhovnicul e că din gura lui Dumnezeu. Să-l ai pe duhovnic că pe chipul lui Dumnezeu. Toate patimile, puţin câte puţin, se vindeca prin ascultare. Nu mântuie nici preoţia, nici postul, nici asceză, ci doar ascultarea de duhovnic.

Ascultarea face minuni: ascultarea va aduce toate harismele. Prin ascultare Hristos da rugăciunea. Nu ne mântuie rugăciunea; ci ascultarea de duhovnic ne mântuie.

Un demonizat a intrat la ascultare la doi bătrâni şi prin ascultarea lui s-a vindecat. Mi-a povestit el însuşi cum vedea demonul înaintea lui şi când zicea o dată rugăciunea lui Iisus demonul se tulbură. Când zicea rugăciunea a doua oară, demonul începea să tremure. A treia oară când zicea rugăciunea, demonul dispărea. Faci ascultare? Ai harul lui Dumnezeu, eşti pentru rai. Să ştiţi că diavolul nu se teme de noi, nici măcar nu ne ia în seamă. El fuge de noi când vede Harul lui Dumnezeu pe care îl avem datorită ascultării de duhovnic. Cel care face ascultare nu se teme – oarecum – de Dumnezeu. Nu faci ascultare? Fă ce vrei: rugăciune, post, asceză etc. – nu mântuiesc. Numai ascultarea mântuieşte. Cel care face ascultare se aseamănă cu Hristos, Care S-a făcut ascultător până la moarte, şi încă moarte pe Cruce.

Duhovnicul poate să cadă. Cel care face ascultare nu cade niciodată. Duhovnicul va da socoteală înaintea lui Dumnezeu pentru dânsul, dar cel care face ascultare nu. Prin duhovnic vorbeşte Hristos. Se poate oare să cadă cineva câtă vreme se aseamănă în ascultare cu Hristos? Chiar dacă porunca duhovnicului e rătăcită, Dumnezeu, pentru ascultare, o va întoarce în folos sufletesc. Pe duhovnicul tău, aşadar, să-l vezi că pe Hristos. Să nu-l întristezi. L-ai întristat pe duhovnic, L-ai întristat pe Dumnezeu. Eu am experienţa personală a neascultării şi a constrângerii duhovnicului meu, Nichifor. L-am constrâns zicându-i: „Dacă nu facem aceasta… plec.” Părintele Nichifor a fost nevoit să accepte. Când m-am întors la chilia noastrã, părintele mi-a spus: De ce, mai copile, m-ai silit să facem lucrul ăsta? După ce mor eu, vei putea să faci ce vrei”. Cu aceste cuvinte ale lui, înfricoşătoare şi biciuitoare, mi-a arătat că m-am îndepărtat de Dumnezeu. Am pierdut rugăciunea pentru mult timp. Nu numai că am pierdut harul rugăciunii, însă am fost şi „biciuit” de Dumnezeu.

Ştii ce canon se primeşte dacă-l forţezi, dacă-l obligi pe duhovnic să facă ceva? E cu adevărat înfricoşător. Cel ce face ascultare e ca o hârtie albă. Nu are nimic scris pe ea care să fie luat de diavol.

Cât valorează duhovnicul, cu frică de Dumnezeu, nu valorează întreaga lume, nu valorează tot Sfântul Munte. Faci ascultare la duhovnic? La Dumnezeu şi la Maica Domnului faci ascultare. Iar Hristos, Care a făcut desăvârşită ascultare la Tatăl Ceresc te primeşte, te aude, te face asemănător Lui. De aceea, cel ce face ascultare va avea o dublă cununa în slavă veşnică. Dacă te trimite duhovnicul pe lună şi te duci, eşti în ascultare. Îl odihneşti pe duhovnic? Îl odihneşti pe Dumnezeu. Când m-am dus eu la duhovnicul Iosif, duhovnicul vostru era începător. Părintele Iosif mereu îl încerca, dar duhovnicul vostru nu ştia nimic decât blagosloviţi şi să fie blagoslovit. Adesea părintele Iosif îi striga când mergeam eu pe acolo: „Vavuli fă-ne cafea”, şi duhovnicul vostru Efrem răspundea: „Să fie blagoslovit” şi fugea să îndeplinească porunca. Cum se îndepărta, părintele Iosif zicea încet: „Fii binecuvântat întotdeauna!” şi se rugă pentru el. Duhovnicul vostru a primit mult har tocmai datorită ascultării la părintele Iosif.

Demonizatul acela care a făcut desăvârşită ascultare la cei doi bătrâni şi care s-a tămăduit prin ascultarea sa, mi-a spus cum îi şopteau demonii: „Pleacă de la bătrânii la care eşti şi coboară pe ţărm, pe stânci. Bătrânii ăştia mănâncă, dorm, se roagă prea puţin. Ca să ieşim trebuie multă rugăciune şi post.” Şi desigur ziceau adevărul, însă era o cursă a diavolilor pentru ca să-l scoată de sub ascultare. Siliţi de o altă putere au mărturisit: „Dacă reuşeam să te scoatem de la bătrâni şi să te facem să cobori pe stânci, spre ţărm, te-am fi aruncat încet-încet în deznădejde şi te-am fi făcut să sari în mare, adică să te sinucizi”. Prin ascultarea lui a învins demonii şi s-a vindecat.

Numai diavolul ştie ce e duhovnicul, ce înseamnă duhovnicul, ce înseamnă ascultarea de duhovnic! Făcându-mi eu odată voia şi plantând pomi, toţi s-au uscat. Cei pe care i-am plantat cu binecuvântarea părintelui Nichifor s-au prins, deşi părintele Nichifor nu era dintre monahii rugători.

Nu trebuie să tolerezi să-l judece cineva pe duhovnicul tău. Să te opui, să te împotriveşti când auzi că se spune ceva împotriva duhovnicului tău. Aşa e corect şi aşa trebuie să faci. O întâmplare asemănătoare cu cea în care acel monah a zis: „am duhovnic” şi prin aceasta au dispărut dracii i s-a întâmplat şi tatălui părintelui Amfilohie. Părintele Amfilohie şi-a adus tatăl la Sfântul Munte, l-a făcut monah şi-l îngrijea. Ca să vezi, copilul şi-a făcut tatăl călugăr!… Când tatăl lui trăgea să moară, părintele Amfilohie a intrat în camera muribundului şi văzându-l foarte tulburat îl întrebă:

– De ce eşti, tată, atâta de tulburat?

– Au venit diavolii şi mi-au spus, inspaimantandu-mă, că-mi vor lua sufletul. Iar părintele Amfilohie i-a spus:

– Nu-ţi fie frică pentru că nu-ţi pot face nimic, pentru că eşti sub ascultare. Dacă mai vin la tine să le zici: Ce aveţi cu mine? Am duhovnic. Eu sunt ascultător”.

Au venit din nou demonii în ziua următoare cu mai mult zgomot, cu săbii, cu topoare, cu furci, speriindu-l că-l vor lua. Cum le-a zis că are duhovnic, demonii s-au fãcut nevăzuţi. Numai diavolul ştie ce putere are duhovnicul, ce zice duhovnicul. A zis duhovnicul? Du-te! Urcă-te pe lună, nu te teme! Orice vrea duhovnicul, sã fie fãcut. Nu te interesează. Nu interesează decât ascultarea. Ai făcut ascultare, mergi în Rai, nu ai făcut, mergi în Iad.

N-ai venit să te împărtăşeşti de zece ori pe zi, să faci rugăciunea minţii, privegheri sau posturi. Toate nu valorează nimic fără ascultare. Ai făcut ascultare, mergi în rai, ai făcut neascultare, mergi în Iad! Adam a făcut neascultare şi a ajuns în iad! Ai făcut ascultare, ai făcut totul. Eu nu spun că celelalte nu ne folosesc, însă sunt pe planul doi. Îmi amintesc că odată, pe când trăia duhovnicul Iosif, l-am judecat într-o problemă. M-am dus seară să mă rog şi nu puteam de loc să înaintez în rugăciune: „Doamne Iisuse….Doamne Iisuse…” mai mult nu puteam.„Undeva am greşit” m-am gândit. „Undeva am păcătuit”. Ia să vedem în ziua precedentă, unde am mers, ce am făcut, ce am spus. Am găsit: l-am judecat pe duhovnicul meu. Ziua următoare era duminică şi trebuia să slujesc la Sfântul Altar. Acum ce era să fac? Rugăciune! „Dumnezeul meu, iartă-mă căci mi-am judecat duhovnicul. Am greşit, îmi cer iertare” Dar nimic! „Dar Petru, Doamne, Te-a tăgăduit de trei ori şi l-ai iertat. Eu nu Te-am tăgăduit, ci doar l-am judecat pe duhovnicul meu. Acum mă pocăiesc şi-mi cer iertare”. Nimic! Iau din nou metăniile, dar rugãciunea nu înaintează. Au început lacrimile. Am vărsat râuri de lacrimi. „Pe cuvioasa Maria Egipteanca ai iertat-o când s-a pocăit şi pe mulţi păcătoşi ai iertat. Pentru mine nu exista milă, nu există iertare?” Au trecut aşa trei ore. În sfârşit simt o pace, o dulceaţă, o bucurie înlăuntrul meu. Atunci începe şi rugăciunea, singură: „Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă”. Deci nu-i acelaşi lucru să judeci un străin cu a-l judeca pe duhovnicul tău. Vai ţie! L-ai judecat pe Însuşi Dumnezeu. Singurul om pe care l-am iubit şi singurul om de care m-am temut a fost părintele Iosif. Duhovnicul poate să-ţi spună un cuvânt mândru sau sucit. Tu fă-ţi ascultarea ta, fă ascultare desăvârşită. Rodul desăvârşitei ascultări l-am încercat la duhovnicul Iosif. O să mă întrebi desigur care este? Nu mă temeam de Dumnezeu, nici măcar nu mă temeam. Gura duhovnicului ce zice? Să fie blagoslovit…fă ascultare fără deosebire.

Gura duhovnicului e gura lui Hristos. Să faci ce spune duhovnicul fără să analizezi, fără să cercetezi şi fără să murmuri. Construieşte pe smerenie. A zis duhovnicul aşa? Să fie blagoslovit. De nimic să nu te îngrijeşti de vreme ce faci ascultare. Te vei mântui, o să mergi în Rai.

Un diacon îi zice duhovnicului: „Părinte vreau să merg să fac baie în mare pentru sănătate”. „Nu te du copile pentru cutare sau cutare motiv”. „Ba mă duc să fac baie”. Şi se duse… Făcu baie şi în timp ce se scaldă un rechin l-a omorât. Mai târziu i-a scos marea trupul sfâşiat la mal. Unde s-a dus sufletul lui? Ascultarea aduce iluminare, lacrimi şi rugăciune. Dacă n-ai ascultare, chiar dacă le ai pe acestea, le vei pierde. Cât de mult îl cinsteşti şi îl iubeşti pe duhovnic, atât de mult primeşti. Harul ascultării îl înconjoară pe ascultător că o flacără şi de aceea nu-l poate prinde diavolul. Dacă lipseşte aceasta flacără, diavolul ne va devora.

Întrebare: Şi dacă duhovnicul da o poruncă greşită?

Răspuns: Niciodată nu ajungi tu rău, pentru că la mijloc este ascultarea.

Cu cât mai mult devotament, abnegaţie, iubire şi credinţa ai în suflet, cu atât nu ai împotriviri lăuntrice. Când însă ai ceva cu duhovnicul tău, să ştii că nu eşti una cu el, că nu-l iubeşti şi n-ai credinţă în el. Cu cât ai mai multă credinţă în duhovnic, că atât ai mai puţină grijă. Când nu eşti unit cu duhovnicul simţi o împotrivire, ai un „spin” înlăuntrul tău. Cu cât ai mai mult devotament şi ascultare faţă de duhovnicul tău, cu atât o să ai mai multă râvnă.

 Ah, fericită ascultare! Părinţilor, eu ce să zic? Când eram sub ascultare alt har aveam, altă rugăciune. Pluteam, ca să spun aşa în aer. Acum sunt stareţ. O să ziceţi că nu am căutat asta, că Dumnezeu mi-a dat. Da, însă îmi amintesc starea de ucenic. Cea mai bună stare este starea de ucenic, de ascultător. Puterea ascultării se vede din următoarea întâmplare. Era într-o marţi şi spre seară mi-au venit nişte gânduri contra duhovnicului meu, părintele Iosif, pentru că ne-a pus să semnăm o scrisoare. Avea şi dreptate, după cum s-a dovedit ulterior. Sâmbătă merg la slujbă cu părintele. Cum mã vede îmi zice: „Părinte, ai ceva contra mea, ceva te separa de mine, ai ceva înlăuntru. Nu te desparţi de duhovnic, nu te rupe de mine!” Eu uitasem că l-am judecat, uitasem gândurile. „Părinte, zic, nu-mi amintesc să am un gând care să mă separe de sfinţia ta.” „Şi totuşi ai ceva care te separa de mine. Cum te-am văzut, am ştiut. A ştiut sufletul meu că ai ceva gânduri care te separa de mine.” „Părinte, nu-mi amintesc nimic!” “Să încerci să-ţi aminteşti!” După ce am terminat Sfânta Liturghie am plecat. Mergând spre chilia mea şi urmărind ce gânduri am avut în aceste zile, mi-am amintit de judecată pe care i-am făcut-o în legătură cu scrisoarea. M-am întors înapoi şi mi-am cerut iertare cu lacrimi.

Rugăciunea izvoreste din ascultare, nu ascultarea din rugăciune. Fă ascultare acum şi în continuare va veni harul. Părintele Iosif spunea: „Cel ce face ascultare va ieşi bine numai şi numai pentru ascultare! Nu are importanţă cine e duhovnicul. Ce i-a folosit lui Iuda că L-a avut pe Hristos? Nimic! Ce i-a folosit lui Adam că L-a avut stareţ pe Dumnezeu şi că era în Rai? Nimic! Nu s-a folosit de Rai, căci a făcut neascultare. Cu ce l-a împiedicat de la sfinţenie pe marele Acachie faptul că duhovnicul său era sucit şi nebun şi îl bătea zilnic? Cu nimic!

Întrebare: Dumnezeu ne-a dat putere de judecată. Asta e albă, asta e neagră. Dacă îţi spune duhovnicul că albul e negru şi invers, nu elimini judecată?

Răspuns: Asta este ascultarea, părintele meu, asta este ascultarea. Să te încredinţezi că e negru şi nu alb cum îl vezi tu… Tu vezi lucrul alb, iar duhovnicul îl vede negru. El vede corect, el vede drept! Asta este ascultarea! Să te străduieşti să vezi că nu este cum spui tu, adică alb, să nu crezi nici măcar ceea ce văd ochii tăi. Când eşti unit cu duhovnicul te inunda harul. Îmi amintesc anii aceia: şuvoi venea harul.

Părintele Iosif spunea: „Nici preoţia, nici Sfânta Împărtăşanie, nici rugăciunea minţii, nici postul, nici privegherea nu mântuiesc fără ascultare. Tot ce se face din voia proprie e luat de diavoli!” „Căci împlinind cineva voia altuia şi nu pe a sa, înfăptuieşte nu numai lepădarea de sufletul său, ci şi răstignire faţă de toată lumea.

Cel ce contrazice pe părintele său, face bucuria dracilor. Iar de cel ce se smereşte până la moarte, se minunează îngerii. Căci unul ca acesta face lucrul lui Dumnezeu (Ioan VI, 28), asemănându-se Fiului lui Dumnezeu, Care a împlinit ascultarea de Părintele Său până la moarte, iar moarte, pe cruce (Filip, II, 4-11)”.”

Venea aici o femeie, și o dată mi-a spus: „Eu, părinte, fac în fiecare zi câte 100 de metanii” – dar făcea fără blagoslovenie. Și i-am spus așa: „De acum înainte, să nu mai faci 100, să faci numai 24 de metanii pe zi. Atât ai blagoslovenie”. Și a venit la mine după o lună de zile plângând și mi-a spus: „Părinte, nu reușesc să mai fac cele 24 de metanii pe zi. Nu știu ce se întâmplă, dar nu pot să mai fac – eu, care făceam câte 100 de metanii și încă îmi era foarte ușor să le fac, acum în nici una din zile nu am reușit să fac 24 de metanii, așa cum mi-ai spus”.

Ai văzut? O lupta vrăjmașul, pentru că astea erau făcute cu blagoslovenie. Când făcea câte 100, era și mândrie acolo. Așa că tot ce faci să faci cu blagoslovenia duhovnicului.

Părintele Paisie Olaru, Părintele Paisie de la Sihla, Editura Bizantină, București, 1999, p. 71