22 noiembrie – Sfântul Cuvios Iacov Tsalikis
Părintele Iacov Tsalikis (1920-1991), starețul Sfintei Mănăstiri a Cuviosului David din Evvia, a fost un ieromonah nevoitor, înzestrat cu multe virtuți și harisme dumnezeiești. Este al treilea stareţ contemporan canonizat de Patriarhia Ecumenică (2017), după Sfinţii Porfirie Cavsocalivitul, în anul 2013, şi Paisie Aghioritul, în anul 2015.
22 noiembrie – Sfânta Muceniţă Cecilia, protectoarea muzicienilor, a compozitorilor, cântăreţilor, lutierilor şi poeţilor
Născută într-o familie nobilă din Roma, Sfânta Cecilia a crezut în Domnul nostru Iisus Hristos și i-a făgăduit fecioria ei. Căsătorită fără voia ei cu un tânăr nobil, pe nume Valerian, îl convinge să-i respecte votul, iar acesta îi repectă dorința, ba mai mult, se leapădă de credința păgână și este botezat de către episcopul […]
Intrarea în biserică – Zorica Lațcu
Așa Te vede duhul meu, Stăpână: Te duce Ana, Maica-Ta de mână. Cum urci cu pași mărunți pe sfânta scară, În ochi porți cerul nopților de vară Și părul Tău e caer de lumină. Smerit în rugă, trupul mic se-nclină Și fața de copil așteaptă harul. Ca să-Ți picteze slava, iconarul, Topit-a-n flăcări vechea lui […]
Vovidenia, lumina premergătoare venirii Luminii pe pământ
Biserica se pregătește iarăși de sărbătoare. La praznicul Intrării în biserică a Maicii Domnului, fiecare locaș de închinăciune va deveni un „templu duhovnicesc” unde poporul cel binecredincios va însoți pe prunca Maria, care pășește spre Sfânta Sfintelor. An de an, ne reamintim astfel de pregătirea de odinioară a Preasfintei Fecioare pentru a deveni „biserică sfințită” […]
Pastorala Sfântului Sinod la prima duminică din Postul Naşterii Domnului
Preacuviosului cin monahal, Preacucernicului cler şi preaiubiţilor credincioşi din cuprinsul Patriarhiei Române, Har, pace și bucurie de la Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, iar de la noi părinteşti binecuvântări! Preacuvioşi şi Preacucernici Părinţi, Iubiţi fraţi şi surori în Domnul, În anul 2018 aniversăm Centenarul Marii Uniri, adică un secol de la constituirea României Mari. […]
Cum să întâmpinăm Crăciunul
Am atras altădată atenţia asupra unor proaste năravuri sau apucături care ne îndepărtează de adevăratul sens al sărbătorii Crăciunului şi de cadrele sănătoase ale propriei noastre tradiţii. Dacă în alte contexte am încercat să arătăm, cu exemple concrete, ce şi cum nu se cuvine să facem, acum vom încerca, pe scurt, să reamintim ce şi […]