De unde vine deznădejdea tinerilor noștri?
Nietzsche, după ce a proclamat moartea lui Dumnezeu, aşa cum o văzuse el în ochii omului nihilist, a declarat că acest fapt cumplit va avea două consecinţe dezastruoase: în primul rând, secolul XX va fi foarte sângeros – şi aşa a și fost –, iar în al doilea rând, lumea va fi cuprinsă de nebunie. […]
Ateul practicant
Ateul practicant este gardianul bisericii, stâlpul ei, mai precis cel de la intrare. Nu lasă lumea să intre fără basma pe cap, îi caută la contribuţii, dacă şi le-au plătit. Un taliban care a încurcat destinaţiile, se laudă că merge pe drumul Damascului, dar o tot ţine spre Kabul. Ateul practicant este un bun exponat […]
Timpul
În general, timpul face atmosferă, ca imperfectul în proza scrisă. Timpul în tolba lui Nimrod, primul vânător, care ţintea printre vârfurile baobabilor tocmai ochiul lui Dumnezeu. Timpul în startul pentru ocuparea, care are cai mai buni, a Oklahomei, în glonţul care l-a dat gata pe Franz Ferdinand, în pleaşca de pe ţeasta preţioasă a tovarăşului […]
„Susținătorii homosexualității au pus tunurile pe Tarom, după ce compania a făcut o reclamă legată de familia naturală”
Compania națională de transport aerian Tarom a lansat o ofertă care a generat multă ură din partea mai multor persoane, care au acuzat compania că apără familia naturală. „Susținem călătoriile în familie! Pe rutele Iași – Luton și București – Londra (LHR), dacă soțul plătește, soția și copiii beneficiază de o reducere de 50% din […]
Madrid
Madrid este capitala Spaniei. Construit pe ruinele unui fort maur numit Magerit, orașul a devenit capitală în 1561, în timpul domniei lui Filip al II-lea de Habsburg. Ca urmare Madrid a devenit un oraș înfloritor. Madrid este nu doar capitala țării, ci și capitala provinciei și a comunității autonome Madrid. Puncte importante culturale și turistice […]
„Nu ştiţi voi postul care Îmi place?”
„Strigă din toate puterile şi nu te opri, dă drumul glasului să sune ca o trâmbiţă, vesteşte poporului Meu păcatele sale şi casei lui Iacov fărădelegile sale. În fiecare zi Mă caută, pentru că ei voiesc să ştie căile Mele ca un popor care făptuieşte dreptatea şi de la legea Dumnezeului său nu se abate. […]
Rugăciune către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu
Fecioară, Stăpână, Născătoare de Dumnezeu, ceea ce ai născut pe Dumnezeu Cuvântul cu trup; ştiu, cu adevărat ştiu, că nu se cuvine, nici se cade ca eu, cel atâta de desfrânat, cu ochi spurcaţi să văd icoana ta, a celei preacurate, a celei pururea Fecioare, a celei ce ai şi trupul şi sufletul curat şi […]
Portret al Maicii Domnului făcut de un contemporan
Din scrisoarea grecului Dionisie Areopagitul care a vizitat-o pe Maica Domnului la casa Sf. Apostol Ioan Evanghelistul din Ghetsimani, se păstrează această frumoasă descriere: “Înaltă, peste mijlocie, foarte sveltă, cu mâini și picioare delicate și frumoase, culoarea pielii ca aurul, ochii ca măslina coaptă, ovalul feței desăvârșit; se purta în culorile fecioarelor: roșu și vânăt; […]
Nicu GAVRILUȚĂ – Ipostaze ale „modernității multiple”: America religioasă și Europa (post)secular? (II)
Importanţa intelectualilor în mediatizarea ideilor iluministe şi seculare este convingător argumentată de Peter Berger. „Dar, odată cu înaintarea în secolul al XIX-lea – secolul în care, în opinia mea, secularizarea a început să se impună amplu în Europa – clasa intelectualilor a jucat un rol foarte diferit pe cele două continente”[1]. Unul antireligios în Europa […]
Nicu GAVRILUȚĂ – Ipostaze ale „modernității multiple”: America religioasă și Europa (post)secular? (I)
Preambul. Analizînd din punct de vedere exclusiv sociologic secularizarea, putem lua în calcul criteriile clasice menţionate de sociologul britanic Anthony Giddens: a) apartenenţa declarată a credincioşilor la o Biserică sau la anumite organizaţii şi mişcări religioase; b) gradul de menţinere de către biserici a influenţei lor sociale, a averilor şi prestigiului; c) manifestarea publică a […]
ÎPS Iosif își sărbătorește ziua onomastică
Înaltpreasfinţitul Părinte Iosif, Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale și Meridionale, își sărbătoreşte în 31 iulie 2017, ziua onomastică. Cu această, Patriarhul Daniel i-a transmis un mesaj de felicitare. IPS Iosif s-a născut în data de 19 februarie 1966, la Vişeu de Jos, judeţul Maramureş. A absolvit Liceul „Gheorghe Şincai” din Baia Mare, Facultatea de […]
Programul liturgic parohial în Postul Adormirii Maicii Domnului 2017
Marţi, 1 august: 09.00 – Sf. Liturghie; Paraclisul Maicii Domnului; Miercuri, 2 august, Sfânta Teodora din Tesalonic: 09.00 – Sf. Liturghie; 19.00 – Paraclisul Maicii Domnului; Joi, 3 august: 09.00 – Sf. Liturghie; Paraclisul Maicii Domnului; Vineri, 4 august: 09.00 – Sf. Liturghie; 18.00 – Taina Spovedaniei; 19.00 – Paraclisul Maicii Domnului; […]
Patriarhul Teoctist, o viață în slujba Bisericii
Astăzi se împlinesc 10 ani de la trecerea din această viaţă în veşnicie a vrednicului de pomenire Patriarh Teoctist. Cel de-al cincilea Patriarh al României s-a aflat în această demnitate între anii 1986 şi 2007. Atunci când a fost întronizat patriarh afirma în cuvântul său: „Socotesc ca pe o înaltă datorie ce îmi stă în […]