Smerenia
Iată ce este smerenia. Pe de o parte, trebuie ca tot sufletul nostru să iasă în conştient, să iasă la lumină, să iasă în raza Harului lui Dumnezeu. Pe de altă parte însă putem coborî în noi pentru a le curăţi pe toate.
Avem un butoi plin cu apă murdară. Avem şi o bucată mare de plută în forma butoiului de acelaşi diametru şi formă. Pluta intră cu exactitate în butoi fără să atingă pereţii butoiului. Ne străduim să băgăm pluta în butoi, iar pentru că este uşoară trebuie să o îndesăm. Pe măsură ce îndesăm pluta apa se revarsă afară. Când ajungem la fundul butoiului, apa s-a vărsat toată. Cam aşa este şi smerenia. Oricât ne-am încredinţa lui Dumnezeu, trebuie să înţelegem că înlăuntrul nostru trăieşte şi împărăţeşte sinele nostru, mândria noastră, egoismul nostru. Este nevoie ca omul să dea afară pe acestea şi să se smerească. În fiecare zi să se smerească. Cei mai mulţi dintre noi nici măcar n-am început.
Butoiul sufletului nostru este plin cu apa murdară a egoismului. Alţii poate că au încercat puţin şi au abandonat. Aşa cum trebuie să bem paharul amar până la fund, până la ultima picătură, aşa şi pluta trebuie să coboare până la fundul butoiului, să nu rămână înăuntru niciun pic de apă murdară.
Cel care iubeşte smerenia şi vrea să se smerească se roagă la Dumnezeu şi, încet – încet, începe să simtă golirea sufletului de eul său, de iubirea de sine, de idolul care s-a întronat în sine. Dacă pe de o parte omul se smereşte, iar pe de alta se încredinţează lui Dumnezeu şi pune început în fiecare zi, întreg conţinutul sufletului vine în lumina lui Dumnezeu. Ajunge, cu adevărat, în starea aceea pe care ne-a făgăduit-o Domnul.
Hristos nu a venit doar să moară El, ci a spus că împreună cu El vom muri şi noi. Şi după cum a înviat El vom învia şi noi. Ceea ce este Hristos după Înviere, aceea va deveni şi omul atunci când se va uni cu Hristos. Nu este doar un om bun. Creştin înseamnă un mic Hristos. În cele din urmă, pe fiecare dintre noi Hristos îl face ceea ce este El Însuşi. Nu doar ne povăţuieşte dinafară, El vine înlăuntrul nostru şi ne ia în Sine, ne unim cu El şi devenim asemenea Lui. Asemenea lui Hristos încă din această viaţă. Ne vom întregi în viaţa de dincolo.
Urez aceasta tuturor!
Arhim. Simeon Kraiopoulos, “Sufletul meu, temnița mea”, Editura Bizantină, București, 2009