Biblia – cartea cea mai valoroasă a umanităţii
Biblia a fost considerată ca fiind „cartea cea mai valoroasă a umanităţii”, declasând Originea Speciilor a lui Charles Darwin, conform rezultatelor unui sondaj efectuat asupra celor mai importante cărţi care au influenţat societatea actuală. Sondajul a fost iniţiativa editurii The Folio Society care a intervievat 2044 de cititori, aceştia trebuind să selecteze trei cărţi, dintr-un […]
De ce creştinii sunt grupul cel mai persecutat din lume?
De ce creştinii sunt grupul cel mai persecutat din lume, aşa cum reiese dintr-un raport al Centrului de Studii Pew? Şi de ce persecuţia vine în principal dinspre lumea islamică? Motivul acestui fenomen omniprezent, al persecuţiei musulmanilor contra creştinilor este triplu: Creştinismul este religia cea mai mare din lume Creştinii trăiesc practic în toate părţile […]
Purtările copiilor sunt legate nemijlocit de starea părinţilor
Ceea ce-i mântuieşte şi-i înrâureşte spre bine pe copii este viaţa din casă a părinţilor. Părinţii trebuie să se dăruiască iubirii lui Dumnezeu. Lângă copii trebuie să devină sfinţi prin blândeţe, prin răbdare, prin iubire. Să pună în fiecare zi un nou început al bunei rânduieli, o nouă însufleţire, înflăcărare şi iubire pentru copii. Iar […]
Să te uiţi de sus la Dumnezeu
Uneori, nu ştim ce Dumnezeu avem. Dacă am şti, am fi deja în Împărăţie, fiinţa noastră ar fi îndumnezeită. Din păcate, noi mai degrabă Îl modelăm pe Dumnezeu după mintea noastră. Îl interpretăm după cum ne este nouă viaţa, nu după cum este El. Dar asta nu e o noutate, până şi ucenicii Săi cei […]
Prezenţa sectelor îşi are cauza în lipsa unei trăiri ortodoxe autentice
Ce atitudine să avem în faţa prozelitismului sectar? Dacă ne manifestăm făţiş, suntem consideraţi de alţii nedemocraţi. Atunci, să fiţi democraţi! Dragă, noi n-avem rostul să împiedicăm nişte lucruri care nu ne privesc pe noi; fiecare poate să-şi urmeze calea. Democraţia noastră stă în aceea că-I slujim lui Dumnezeu în felul nostru şi îi lăsăm […]
Iubirea nu înseamnă doar să te bucuri cu cei ce se bucură, ci şi să plângi cu cei ce plâng
Dumnezeu este iubire si cel ce rămâne în iubire rămâne în Dumnezeu şi Dumnezeu rămâne în el, glăsuieşte cu putere apostolul iubirii, Sfântul Evanghelist Ioan (I Ioan 4, 17). Iubirea este floarea cea mai frumoasă din gradina feluritelor virtuţi, culoarea cea mai puternică a curcubeului ceresc, mărgăritarul cel mai scump din coroana credinţei, cheia care […]
Diavolul n-are nicio putere asupra omului smerit
În Pateric, se spune că avva Macarie a vorbit cu vrăjmașul, i s-a arătat vrăjmașul și i-a spus: „Macarie, tu postești – eu nu mănânc niciodată! Tu faci privegheri – eu niciodată nu dorm! Dar, este una cu care ne biruiești”. Și, când a întrebat avva Macarie care este aceea cu care-l biruiește, diavolul a […]
Demonii necăjesc pe cei ce se roagă ziua şi noaptea
Povestea avva Daniil Schitiotul că odată un frate care petrecea în Egipt umbla pe cale și când l-a prins noaptea a intrat într-un mormânt, ca să doarmă din pricina frigului, și trecând pe acolo demonii, zice unul către celălalt: „Vezi ce curaj are monahul acesta că doarme în mormânt? Hai să-i facem necaz. Răspunse și […]
În cuptorul necazului
Ne aflăm, iubiţilor, în prima lună a anului. Luna aceasta, ianuarie, se numeşte „Luna Părinţilor”. Oare de ce se numeşte aşa? Se numeşte „Luna Părinţilor”, pentru că în această lună sunt sărbătoriţi mulţi Părinţi. […] Îmi veţi îngădui, iubiţii mei, ca în loc să explicăm Evanghelia sau Apostolul zilei, să vă spun câteva cuvinte, foarte […]
25 ianuarie – Sf. Grigorie Teologul
Sfântul Ierarh Grigorie Teologul (329-390), cunoscut și ca Grigorie de Nazianz, a fost un mare sfânt părinte și învățător al Bisericii. Prăznuirea lui se face pe 25 ianuarie, iar la 19 ianuarie se prăznuiește aducerea moaștelor sale în biserica Sfinților Apostoli din Constantinopol. De asemenea, pe 30 ianuarie, la praznicul Sfinților Trei Ierarhi, și sfântul […]
Să ne grăbim, să ne grăbim…
Cuvintele parcă nu mai au greutatea de altădată. Cuvintele, ca şi oamenii, sunt din ce în ce mai mult tratate precum obiectele de unică folosinţă. „Oamenii se uită prea mult la televizor, unde imaginea, şi nu cuvântul, domină comunicarea”, va putea spune cineva. Este adevărat, dar nu e vorba numai de atât. În nici o […]
24 ianuarie 1859 – 24 ianuarie 2015
„Biserica zice: «Deşertăciunea deşertăciunilor, totul este deşertăciune!» Ei bine, îmi permit a zice cum că acest mare adevăr îşi are şi excepţia sa. Nu este în lumea aceasta totul deşertăciune, rămâne ceva statornic; rămân faptele mari care sunt nepieritoare“. Acestea sunt cuvintele rostite de Mihail Kogălniceanu la Ruginoasa, la 29 mai 1873. Se împlinesc 156 […]
Trăind corect prezentul, repari trecutul și câștigi viitorul
Întrebare: Ce ne puteți spune despre viitor, căci suntem îngrijorați în privința lui. Părintele: Eu în legătură cu viitorul nu știu nici ce se va întâmpla peste cinci minute. Dar pot să vă spun că viitorul ni-l pregătim. Nu există posibilitatea să ai un viitor, altul, decât acela pe care ți-l pregătești. Din toate punctele […]
Libertate nu înseamnă „Fac orice vreau!”
„Libertate nu înseamnă «Fac orice vreau!», ci «Fac orice vreau în anumite limite, în rânduială». Adică să discutăm cu copiii, să nu ne arătăm miraţi sau înspăimântaţi de ceva rău făcut de ei şi, în probleme secundare, să-i lăsăm chiar să lucreze singuri, după voinţa lor. Dacă un copil vrea să meargă la o petrecere, […]
Vederea lui Dumnezeu
O povestire din Patericul Egiptean amintește despre un tânăr monah care l-a întrebat pe unul dintre oamenii sfinţi ai deşertului de ce atât de mulţi oameni vin în pustie să-L caute pe Dumnezeu şi mulţi dintre ei renunţă după scurt timp şi se întorc la viaţa lor în cetate. Bătrânul călugăr i-a răspuns: „Aseară, câinele […]