28 aprilie 2016 – Sfânta Liturghie şi Ritualul spălării picioarelor în comunitate (foto: Gina Cimpoca)
Viaţa în Palestina din timpul lui Iisus era grea. Mijlocul obişnuit de transport erau propriile picioare. Oamenii străbăteau distanţe lungi pe drumuri prăfuite pentru a merge din Galileea la Ierusalim, de exemplu. Adesea pe călători îi dureau cumplit picioarele atunci când ajungeau la destinaţiile lor. Ca semn de ospitalitate, gazda avea grijă ca oaspeţii săi […]
Joia Patimilor: spălarea picioarelor ucenicilor, ca pildă de smerenie, Cina cea de Taină la care Mântuitorul a instituit Taina Sfintei Euharistii, rugăciunea arhierească şi începutul patimilor prin vinderea Domnului
În viaţa sa pământească Iisus a trudit mult ca să schimbe concepţia greşită a oamenilor despre Dumnezeu. Tocmai de aceea mulţi dintre cei care l-au ascultat s-au scandalizat de cuvintele sale pentru că părerea lui nu era conformă cu părerea generală a celor care vorbeau atunci despre Dumnezeu. Oamenii de atunci, ca şi cei de […]
Timpul pascal în evanghelii şi în icoane
Ciclul pascal, pe care evlavia creştină îl parcurge an de an, se întinde de fapt de la începutul Postului Mare şi până la Rusalii, dar centrul lui, receptat şi trăit cu precădere ca “timp pascal”, îl constituie cele două săptămâni consecutive de la Florii la Duminica Tomii, ce încadrează marele praznic al Învierii: Săptămâna Patimilor […]
Osana – Bartolomeu Anania
Cu fragede mlădiţe te-ntâmpinăm, Iisuse. Pierdusem firul tainei, lumina ni-l aduse, iar Tu ne mirui visul şi ni-l ridici uşor odată cu popasul întâiului cocor. Cu mamele şi pruncii ţi-aşternem flori pe cale. Văzduhu-ntreg pluteşte pe fluier şi cavale. Prin vântul primăverii se mişcă, spic cu spic, zăvoiul viu şi proaspăt de sălcii şi finic. […]
24 aprilie 2016 – Concert de Florii în parohie
În duminica Floriilor, în biserica parohială “Sf. Nectarie Taumaturgul” din Coslada, credincioşii au participat la Sf. Liturghie, ocazie cu care s-au cuminecat, iar la final au primit ramuri binecuvântate de salcie. Seara, a avut loc în biserica parohială Concertul de imnuri şi cântări, specifice Săptămânii Patimilor, intitulat: “Învăţătorul zice: La tine vreau să fac Paştile, […]
Un dar pentru altar!
În această binecuvântată zi de praznic, am avut bucuria de a îmbrăca la Sfânta Liturghie un preafrumos veşmânt, darul şi jerfta familiilor VASILE şi IOANA IVAŞCU şi RUSALIN şi ILEANA GHEJU, cărora le mulţumesc cu recunoştinţă, precum şi tuturor celor dragi din cuprinsul caselor şi familiilor lor, pentru minunata surpriză ce mi-a fost pregătită. Binecuvintează, […]
24 aprilie 2016 – Floriile în comunitate
„Binecuvântat este Împăratul care vine întru numele Domnului!” (Lc 19, 38), striga cu bucurie mulțimea din Ierusalim primindu-l pe Iisus. Ne-am însușit acel entuziasm: agitând ramurile de salcie și de măslin am exprimat lauda și bucuria, dorința de a-L primi pe Hristos Care vine la noi. Așa cum a intrat în Ierusalim, El dorește să […]
La mulţi ani binecuvântaţi…
La mulţi ani binecuvântaţi… Afina, Anemona, Brânduşa, Camelia, Crăiţa, Crenguţa, Crina, Crinu, Crinuţa, Crizantema, Dalia, Floarea, Florenţa, Florentin, Florentina, Florica, Florin, Florina, Garofiţa, Iasmina, Iris, Lăcrimioara, Laur, Laura, Laurian, Mălina, Margareta, Micşunica, Mugurel, Narcis, Narcisa, Panseluţa, Rămurica, Romaniţa, Roza, Rozalia, Trandafir, Trandafira, Violeta, Viorel, Viorela, Viorica, Zambila, Zambilica…
Sărbătoarea Floriilor
Deşi ştia că autoritătile Îl urăsc şi că i-au pus gând rău, Iisus merge la Ierusalim. Nu era încă Pessah (Paştele), sărbătoarea ieşirii evreilor din Egipt, numită şi sărbătoarea azimilor (pâinile făcute din aluat nedospit, pentru că erau grăbiţi să părăsească Egiptul şi nu au mai avut timp să lase aluatul să dospească), dar şi […]
La toţi anii fericiţi şi vouă!
Vă mulţumim nespus pentru gândurile frumoase, pentru urări şi pentru rugăciune! Să trăiască deplin Dumnezeu în inima voastră, ca într-o casă primitoare! Cu drag, George preotul şi Gina prezbitera
Sâmbăta lui Lazăr
Sărbătoarea de astăzi anticipează într-un oarecare fel evenimentul învierii lui Iisus. Iisus se afla în altă parte decât în Betania, acolo unde erau fraţii: Lazăr, Marta şi Maria. Lazăr, fiind bolnav, a murit şi deşi i se trimite răspuns lui Iisus să vină pentru a-l vindeca, Iisus, nu vine. Am putea spune că intenţionat îl […]